Salată din sfecla la cuptor


De când am scris articolul despre sfeclă, am zis că trebuie să creez şi o reţetă cu sfeclă coaptă la cuptor, căci această variantă de a găti sfecla este cea mai bună. Dacă fierbem sfecla, o parte din principii active va trece în apă. Dacă e vorba despre supă sau ciorbă, cum în Ciorba ucraineană, este ok, dar dacă dorim să consumăm sfecla separat, este mai bine să o gătim astfel încât să păstrăm maximum de nutrienţi intacţi în interiorul ei.
Iată cum procedăm: spălăm bine rădăcina de sfeclă. Nu o curăţăm, coaja va ajuta să păstrăm sucul şi unii nutrienţi. Învelim rădăcina într-o folie de aluminiu sau altă folie pentru copt, strângem foarte bine capetele foliei. Dacă folia are mici găurele (a mea avea în unele locuri), puteţi folosi chiar strat dublu de folie. Puteţi de asemenea să presăraţi peste rădăcina multe ierburi aromatice şi apoi s-o înveliţi. În schimb, nu vă sfătuiesc să folosiţi uleiul, sfecla şi fără el se coace minunat în felul acesta. Apoi puneţi sfecla în cuptorul preîncălzit, la foc mediu. Timpul depinde de mărimea rădăcinei. O rădăcină tânără şi mică ar trebui să fie gata în 30 de minute, una mai mare în 40-60. Dacă rădăcina e foarte mare o puteţi tăia în 4, dar vă sfătuiesc să folositi rădăcini tinere şi de mărime mică-medie.
  • Nu depăşiţi o oră, s-a demonstrat că betalaina, pigemntul cu voaloare antitumorală şi antioxidantă din sfeclă, nu mai este stabilă după 1 oră de coacere sau 15 minute de fierbere.
Sfecla este gata atunci când furculiţa intră uşor în ea.Când sfecla este gata, îndepărtaţi folia şi decojiţi rădăcina, coaja se scoate foarte uşor. Acum o puteţi utiliza cum vă place: de exemplu, puteţi s-o stropiţi cu puţin ulei presat la rece şi să presăraţi peste plante aromatice şi s-o serviţi ca o garnitură.

Eu am făcut aceasta salată care a iese absolut delicioasă indiferent dacă vă pricepeţi la bucătărit sau nu. Am folosit caş dulce de casă din lapte de vacă, potrivit pentru Vata. Fetele care au grijă de silueta lor pot folosi orice fel de brânză puţin grasă şi  de preferat nesărată: brânză dulce din lapte de capră, urdă, ricotta, panir proaspăt etc.

Ingrediente:
1 sfeclă coaptă la cuptor
1 cană mică de caş dulce de casă  
1 mână de rucola sau altă verdeaţă (puteţi folosi frunze de sfeclă tânără tăiate mărunt)
opţional, 1 Lg seminţe de susan uşor călite
opţional, 1 Lg suc de lămâie sau lime


Sfecla se taie cubuleţe, caşul se sfărâmă cu furculiţa sau sa taie cubuleţe, rucola se spală, seminţele se călesc la foc mic câteva minute, amestecând des. Toate se aşează pe o farfurie în straturi, se presară cu seminţe de susan şi se stropesc cu puţin suc de lămâie. Mai simplu nu poate fi. Şi cu toate acestea, este o masă foarte nutritivă şi sănătoasă. Să folosiţi verdeaţa este obligatoriu la aceasta reţetă, pentru că sfecla gătită înseamnă carbohidraţi simpli şi indice glicemic mare. Conţinutul de fibre în verdeaţă încetineşte absorbţia carbohidraţilor şi astfel nivelul de glucoză  va fi constant şi nu va apărea senzaţia de foame.


Comentarii

Postări populare